Raluca Mocan
Key
words: imaginary, politics, mythology, religion, crisis of politics |
Student Faculty of History and Philosophy Babes-Bolyai University, Cluj, Romania |
Jean-Jacques Wunenburger
Omul politic intre mit si ratiune - o analiza a imaginarului puterii
Alfa Press, Cluj, 2000, traducere de Mihaela Calut, 170 p.
previous |
In contextul motivarii crizei valorilor politicului prin influentele imaginarului si solutionarii iluministe pe calea intaririi rolului rationalitatii, lucrarea lui Jean-Jacques Wunenburger constituie un posibil raspuns la intrebarea: este realmente imaginarul responsabil de aceasta criza? Studierea domeniului politic se adauga concludent cercetarilor autorului asupra imaginarului, sacrului, a interactiunii lor cu rationalitatea, care constituie obiectul al unor lucrari precum "La fete, le jeu et le sacre"(1977), "L'Utopie ou la crise de l'imaginaire"(1979), "Le Sacre"(1981), "La raison contradictoire"(1990) sau "L'Antropologie du politique"(2001). Criticand epoca rationalitatii de tip modern din perspectiva esecurilor de legitimare, a fanatismelor ratiunii, autorul propune reorientarea analizei politicului asupra intrepatrunderii ideilor rationalitatii cu imaginile simbolice cu rol stabilizator si de legitimare, subliniind importanta metodologica a mitografiei politice, a edificarii asupra valorii hermeneutice a mitului, la nivelul imaginarului puterii. Structura lucrarii cuprinde doua parti. Prima, "Elemente de mitologie politica" se focalizeaza asupra liniilor de forta ce structureaza imaginarul politic al antichitatii, concluzionand ca incercarile rationalitatii politice de a organiza o cetate social-politica au intalnit invariabil -ca limita externa - mitul. Partea a doua, "Limitele ratiunii politice moderne" critica modelul contractualist din perspectiva unei epistemologii alternative asupra fundamentelor simbolice din geneza unor concepte cardinale precum autoritate, lege, egalitate, stat, natiune. Pentru
a decela elementele constitutive ale problemei fiintei-impreuna, din prisma
imaginarului politic, este vizat dintru inceput mitul central al culturii
europene: Mitul Varstei de aur, in dubla provenienta greco-latina si iudaica.
Acest nucleu al credintelor colective are sensul de fictiune a unei fericiri
imposibile, intr-un timp al originilor, fiind mitul fondator prin excelenta
datorita articularii principiului unitatii socio-politice. Nivelurile
analizei sunt multiple: temele constitutive (topologia si cronografia
Varstei de aur), structura dramatica (fondarea istorica a comunitatii),
semnificatiile morale si politice, principalele reactualizari ale mitului
in istoria ideilor. Temele principale (miteme) prezente in poemul hesiodic
"Munci si zile" si in "Metamorfozele"
lui Ovidiu sunt armonia, abundenta, pacea, nemurirea, carmuitorul fiind
Cronos (respectiv Saturn), deci un Rege Divin. Versantul spatial suprapune
topografia celei caracteristice mitului tarii JSRI No.3 /Winter 2002 p. 228 fericite: Insulele Fericitilor, Campiile Elizee, Gradinile Hesperidelor, Arcadia. Structura dramatica marcheaza aparitia umanitatii prin gestul violent al rasturnarii Regelui Divin, gest al carui agent se face Zeus, urmat de Prometeu. Se produce trecerea in istorie -timpul ciclic devine linear (propriu traditiei monoteiste)- ordinea originar-divina fiind substituita de institutiile si legile specific umane. La nivelul semnificatiilor mitului fondator exista doua interpretari: prima intelege indepartarea de momentul fuziunii oameni-zei ca pe o continua decadenta, drept coruptie fatala; a doua interpretare considera instituirea artificiala a vietii ordonate ca gest civilizator si factor esential al progresului.Mitul face manifesta opozitia Dreptatii de tip divin (proprie comunitatii spirituale) fata de dreptul natural instituit de rationalitatea laicizata in cadrele Polis-ului. Mitul rasei eroice, mitul tarii fericite si cel al intoarcerii lui Mesia sunt actualizari ale mitului fondator, substituind succesiunea varstelor cu cea a raselor(in cazul primului), respectiv istoria reinnoirii ciclice cu timpul liniar al crestinismului. Reveniri ale mitului sunt si versiunile milenariste asupra puterii ce restaureaza domnia ordinii pierdute(nazismul, comunismul), curentele oculte(New-Age), ecologice sau anarhiste. Subcapitolul
al doilea opune doua mituri fondatoare cu rol de logici simetrice, opuse
antagonic: mitul prometeic, al varstelor si mitul dionisiac. Primul intemeiaza
societatea civila, celalalt generaza o comunitate de tip mistic. Gestul
prometeic al separarii Identitatea si diferenta sunt inradacinate in Polis prin asocierea Hestiei (simbolizand caminul, interioritatea) cu Hermes (favorabil contactelor cu JSRI No.3 /Winter 2002 p. 229
exterioritatea). Paradigma platoniciana a tesutului mediaza intre structuri
opuse, intre o logica a separatiei verticale si una a circulatiei, a intercomunicarii
orizontale.
Subcapitolul al treilea cerceteaza asupra
legitimitatii aplicarii categoriei (recente a) totalitarismului proiectului
Cetatii Ideale, pornind de la afirmatia lui G. Lapouge ca platonismul
este "prototipul normelor totalitare inerente oricarei utopii
occidentale". Cetatea
Ideala, paradigma a ordinii ideale, unite,
virtuoase este permanent actualizata de literatura utopica ulterioara,
filosofului Platon revenindu-i statutul de fondator al statului total.
Problema formulata de J.-J. Wunenburger este daca este absolut necesar
ca individualitatea sa fie sacrificata in scopul suprematiei colective
si adevarului unic al statului. Istoria ideilor intalneste critica lui
Aristotel -Politica,II,2- asupra faptului ca Platon a sacrificat multiplicitatea
cetatii in favoarea unei mistici a Unului. Repartizarea piramidala a societatii
in trei clase, spatiul inchis, exterminarea celor cu inaptitudini, suprimarea
intimitatii familiale favorizeaza eventuale interpretari ale anticiparii
statului total, iar in centrul tezelor numite totalitare sunt identificate
suprimarea proprietatii private si eugenia. Wunenburger aduce obiectii
la adresa acestor afinitati anacronice: "epistema" antica situeaza
conceptia asupra libertatii la antipodul celei moderne (de libertate civila),
ideea de subiect individual necunoscand maturitatea permisa de religia
crestina.
A doua respingere se situeaza in perspectiva
ierarhiei caracteristice modelului organic al "marelui lant al
fiintei", cum este numit de A. Lovejoy, in contrast cu masificarea
contemporana a indivizilor: in antichitate acestia nu puteau crea legi
autonome, caci ar fi fost incompatibile cu interesele tuturor, cu unitatea
hegemonica ce vegheaza la salvgardarea totalitatii Fiintei.
A treia respingere se intemeiaza pe hermeneutica
Cetatii Ideale cu valoare de model al unei societati inchise, esoterice,
al unei comunitati ecleziale (intruchipare a utopiei crestine pacifiste,
in antiteza cu utopismul revolutionar, milenarist).
Ultimul subcapitol al primei parti, "Fundamentul
mitic al suveranitatii" analizeaza intemeierea puterii politice
(potestas) pe principiile non-rationale potentia (impunerea
puterii asupra celuilalt) si auctoritas, subliniind izomorfismul
figurilor Dumnezeu - Tata - Rege, in sensul genealogiei simbolice de legitimare.
Autorul avanseaza ipoteza unei disimulari a religiosului in formele rationalitatii
politice, pe linia observatiei lui Carl Schmitt ca "omnipotenta
legislatorului modern [...] este o reluare literala a teologiei".
Imaginarul politic permite crearea unui mit modern al generarii spontane
a autoritatii prin contrafacerea legitimarii de tip regal. Aceasta autoproducere
imanenta a autoritatii se manifesta in cazul sefilor mesianici, al salvatorilor
natiunii. Rationalitatea democratica contine asadar reziduuri de tip irational
(sacralizarea poporului, idolatrizarea sefului statului), autorizand cercetarea
imaginarului politic ca si fata ascunsa a suveranitatii populare.
JSRI
No.3 /Winter 2002 p. 230
Partea a doua a lucrarii, "Limitele rationalitatii politice moderne"
evalueaza polemic diverse solutii oferite de gandirea politica moderna,
pentru a deschide interogatii asupra figurilor puterii, egalitatii, statului,
natiunii, asupra chestiunii acute a crizei politicului.
In capitolul intai sunt enuntate postulatele
contractualiste ale constituirii statului rational, intru binele comun
al poporului si prevalenta vointei generale actualizate in legi. Omnipotenta
legii impersonale este un mai bun garant decat suveranul pe care-l substituie?
Autorul considera ca filosofia iluminista absolutizeaza legea (imperativ
rational, incontestabil, identic pentru toti), facand din ea obiectul
unei resacralizari. Vocea ratiunii este suspectata de a fi succesoarea
imperativului Legii Divine. Este chestionata in final posibilitatea exsistentei,
sub masca dreptului, a unor functiuni subtile de reglare a vointei individuale
prin simularea libertatii politice, Domnia Legii neexcluzand aservirea
corpului social fata de puterea statului.
Urmatorul capitol evidentiaza natura polisemica,
hibrida a conceptului egalitatii, ce fundamenteaza regimurile democratice.
Din perspectiva legii naturale, libertatea si egalitatea sunt simetrice
sau angajeaza interpretari ce le privilegiaza alternativ, in ordine deductiva?
Egalitatea contractuala a cetatenilor
societatii civile e considerata conditia derivata pentru ca toti sa-si
poata exercita o libertate inscrisa in natura individuala, existand asfel
obiectia formalismului acestei egalitati partiale. Distinctia dintre egalitatea
metafizica (de natura naturata, in raport cu o totalitate transcendenta)
si egalitatea naturala(metaistorica, apartinand physis-ului, anterioara
intrarii intr-o societate civila) este urmata de constatarea fundamentarii
acestui drept prim prin doua conceptii sincretice: rights of man (egalitate
proprie unei societati civile anume, empirica, functionala) si human
rights (egalitate generica a umanitatii, cu miza dogmatica intr-o
definire absoluta a Omului).
A treilea capitol al partii secunde problematizeaza
"noua alianta" dintre rationalitatea politica si sfera religiosului,
in contextul slabirii fortei mitului vointei generale -sub actiunea individualismului
egocentrist si a dictaturii opiniei publice- , a fragmentarii societatii.
O pluralitate de morale religioase vor sa participe la acelasi proiect
politic al unei societati civile, ramanand sarcina gandirii filosofice,
alternative sa decida care mod de inscriere a religiosului in spatiul
cetatii ar putea fi legitimat.
Capitolul patru cerceteaza coapartenenta
elementelor rationale si irationale la ideea de natiune -element de mediere
prin care indivizii renunta la puterea lor, delegand-o unei autoritati
de drept. Autorul subliniaza caracterul infra-rational al conceptului-limita
de natiune, considerata "partea blestemeta a politicului
[...], ramasita de istorie, de traditii sacre", "focar
al unui patos mitic"(origine irationala a excluderii Celuilalt),
contrazicand vointa rationala in cetate. Raportarea la stat este succesiv
relevata ca suport ambiguu, organic al acestuia, ca principiu de unificare
interna. Relatia Stat-Natiune variaza de la simbioza (natiunea ce legitimeaza
statul revolutionar, absolutizandu-l) la contrapunere
JSRI No.3 /Winter 2002 p. 231
(rezistenta personalitatii nationale in fata fortei alienante a statului).
Natiunea, forma ireductibila a constiintei politice si mit fondator, presupune
un nucleu de sacralitate, actualizator de arhetipuri colective (Patria
Mama, imaginea paterna a natiunii in razboi).
Autorul valorizeaza natiunea ca obstacol
in calea nediferentierii generalizate, simultan amendand alunecarile militare
ale societatii egocentrice (ambele manifestari totalitare). Finalul capitolului
lasa deschisa problema originara a generarii libertattii colective intr-o
umanitate simultan una si plurala, perpetuu dedicata alternativei dintre
o rationalitate identitara si o dorinta fara sfarsit de diferenta.
Ultimul capitol dezbate problema crizei
politicului, a dublei depolitizari: a cetateanului si a omului politic,
remarcand supravietuirea cvasi-identitara a institutiei politicului, dupa
transferarea misiunii sale asupra tehnostructurii economico-financiare.
Radacinile caderii politicului in prizonieratul polaritatii economic-etic
sunt infipte in amonte, la originea comuna a ideologiei liberale si celei
socialiste, ale caror efecte (identice) sunt supunerea statului criteriilor
utilitatii si rentabilitatii si degenerarea rolului acestuia in cel de
arbitrare intre interese private (statul protector, statul providenta).
Lenta epuizare a modelului istoric este
asimilabila trecerii politicului in simulacru. Conceptia mecanicista a
puterii a fost inlocuita de una cibernetica, in care conteaza doar intelegerea
functionarii interne a sistemului-stat, odata su interactiunile, interconexiunile
si autoreglarile acestuia res publica fiind muribunda. Restructurarea vietii politice presupune evitarea rationalizarii excesive a socialului, inlaturarea presupozitiilor -comune liberalismului si marxismului- asupra preeminentei economicului asupra politicului si apoi asupra culturalului. Lumea postindustriala trebuie sa constientizeze necesitatea inversarii ordinii prioritatilor, in vidul de identitate creat. Posibila alternativa avuta in vedere de Jean-Jacques Wunenburger este inradacinarea vietii politice intr-un sistem de reprezentari simbolice, singurele ce ii pot conferi unitate, coerenta, putere. JSRI No.3 /Winter 2002 p. 232 JSRI No. 3/Winter 2002 |
previous |