Multumind organizatorilor acestei serii de conferinte pentru invitatia adresata în prag de martisor, as dori sa încep prezentarea mea cu un avertisment si o justificare.

Avertismentul: nu voi încerca sa argumentez de ce eu cred ca e nevoie de un discurs feminist în Romania. La argumentul: acesta e un discurs care nu se refera la realitatile noastre unde femeile nu sunt obligate sa poarte val, au drepturi politice, pot ocupa orice functie în stat sau justitie, pot urma orice scoala doresc, etc. s-ar putea raspunde printr-o alta conferinta. Ma

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 165

marginesc a spune ca agenda feminista este dinamica.

Femeile din Europa cereau dreptul la educatie si la reprezentare politica directa în secolul al XIX-lea si la începutul secolului al XX-lea. Atunci aceste cerinte care par astazi extrem de normale, erau privite ca ceva excentric. Daca mai e nevoie de feminism? Realitatea nemijlocita ne ofera raspunsul. Într-o societate în care femeile sunt înca vandute si cumparate precum un obiect – ziarele sunt pline de astfel de relatari-, o societate în care violenta în familie e un fenomen extrem de raspindit iar aceasta violenta este îndreptata mai ales contra femeilor si copiilor, discursul feminist e o necesitate.

Pentru ca suntem într-o universitate as supune examenului d-voastra si o alta situatie. Daca ne uitam la BCU în sala de lectura a studentilor vom vedea ca proportia este cam de: 55% studente si 45% studenti. În sala/salile cititorilor profesionisti, acolo unde citesc cititorii de profesie, cercetatorii, cadrele didactice universitare, barbatii domina numeric. Care este explicatia? Unde au disparut studentele acelea din salile pentru tineret? Unde sunt studentele acelea dornice de afirmare profesionala? Cum - cred ca suntem de acord - creativitatea, acea neliniste intelectuala pe care o numim inteligenta nu se distribuie nici pe criterii de etnie, rasa, religie, sau clasa sociala, înseamna ca exista niste mecanisme socio-culturale care duc la aceasta situatie. Discutand aceasta realitate care sugereaza existenta unor mecanisme limitative pentru femeile intelectuale, lipsa de încurajare din partea societatii pentru continuarea activitatii intelectuale dincolo de un anume prag socotit acceptabil, deci discutand aceasta situatie cu un distins coleg, raspunsul lui a fost dezarmant: “Nu stiu, nu m-am gandit niciodata la chestia asta.” Deci, exact la chestiuni de acest … gen, pe care le consideram normale, ne invita a medita feminismul. Sa mai continui si sa ma întreb de ce în toate marile biblioteci din Romania mana de lucru predominanta sunt femeile, chiar si acolo unde e vorba de munca fizica grea - si parca noi, femeile suntem sau trebuie sa fim gracile si firave – ma refer la caratul a sute de kg pe zi: carti, ziare, reviste care trebuie sa ajunga din depozite la cititori/cititoare sau invers. Deci mana de lucru e predominant feminina, dar directorii marilor biblioteci sunt preponderent barbati. Poate sa mai scape cate o biblioteca municipala, oraseneasca sau sateasca, în nici un caz cele depozitare a depozitelor legale, cele de cercetare. Discursul feminist sau de gen ar putea explica aceste realitati si sugera niste solutii.

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 166

Justificarea

În cultura noastra care sufera de un anume analfabetism de gen (reiau expresia Mihaelei Miroiu din “Introducerea” la recentul Lexicon feminist), o feminista îsi începe adesea conferinta justificandu-se ca e casatorita, ca nu e frustrata în viata personala, ca aderenta ei la curentul cu pricina are cu totul si cu totul alte … pricini. As remarca în treacat ca discursul misogin nu prea simte nevoia sa se justifice.

Deci, voi urma si eu tipicul începand cu o justificare. Nu pot uita în aceasta remarcabila incinta ca eu vin de partea cealalta a raului, de dincolo de pod si arunc, cum spune Arthur Miller într-o celebra piesa a sa, A view from the Bridge, o vedere de pe pod. Vin deci dintr-o facultate dedicata aplecarii asupra textului, asupra detaliului si care poate uneori, daca o face prea scolastic, risca sa piarda din vedere întregul, totalul, generalul. Din acest punct de vedere, regret timpurile Facultatii de Litere si Filosofie cand astfel de primejdii erau ceva mai diminuate, cred eu. În consecinta, si prezentarea mea din aceasta seara are doua parti: – prima parte este concreta, legata de o experienta internationala printre feminisme, cealalta în care ma încearca tentatia generalizarii, a sintezei analizez specificitatea feminismului romanesc, deci partea a doua este un soi de … printre feminisme in Romania.

I

Mai dulce-mi pare calea acum la-ntors acasa!

Pentru orice roman cu scaun la cap, categorie în care se va dovedi ca autoarea acestor randuri nu intra, o calatorie în STATE e un motiv de bucurie, chiar de … extaz. Plecam AFARA pentru un simpozion menit a comemora doua aniversari rotunde. The Southwest Institute for Research on Women (Institutul din Sud-Vest pentru cercetari privind femeile) sarbatorea douazeci de ani. Programul acreditat sa acorde diplome de master si de doctorat  în “women’s studies” (“studii despre femei”) – aiurea acest lucru nu trezeste nici zambete ironice, nici ridicari de sprincene ci este luat foarte în serios – deci programul de women’s studies de la University of Arizona din Tucson aniversa cincisprezece ani, o frumoasa adolescenta.

Avand în vedere ca la Tucson, Arizona îsi desfasoara sau si-au desfasurat activitatea universitare cu state recunoscute în domeniul studiilor de gen si ale caror lucrari încep sa patrunda si în bibliotecile noastre, în programele noastre, precum: Monique Wittig, Dorothy

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 167

Dinnerstein sau Annette Kolodny, totul ar fi trebuit sa fie numai garoafe si zile senine. Amabilitatea gazdelor, modul pragmatic… american în care ele, gazdele si-au adus aminte de cei aflati acum departe, dar care s-au aflat (Unde-s deserturile de altadata? – Caci în Arizona, nu exista zapada!) mai daunazi sub ocrotirea Almei Mater Arizonensis, toate ar fi trebuit sa contribuie la o vizita doar zambete si amabilitati, si melancolie.

Simpozionul The Future of Women’s Studies: Foundations, Interrogations, Politics (Viitorul studiilor despre femei: întemeieri, întrebari, politici) s-a dovedit, însa, a fi în ciuda deschiderii internationale afisate, o manifestare a narcisismului american pe cale de a-si exporta punctul de vedere cu orice pret. Probabil ca primul soc a fost si prima sectiune în care am avut ideea de a intra. Dupa citirea unor lucrari bine fundamentate si informate, asa cum le fac de obicei universitarii americani, a urmat un strigat disperat din partea uneia dintre participante: Ce faceti pentru a integra teoria marxista în cursuri si seminarii? O anume defazare, un anume narcisism îsi aratau deja …coltii. Capacitatea americana de a folosi teoria marxista strict ca o unealta teoretica, capacitatea, nonsalanta de a neglija de dragul sau cu orgoliul discursului academic realitatea unui sistem care îsi clama pana recent atat dependenta de cat si ascendenta în mai sus-numita teorie, nu parea sa creeze nelinisti nici metafizice nici metodologice colegelor mele de peste Ocean. Ramaneam inevitabil conectata la contextul meu istorico-geografic.

Sedintele plenare, dezbaterile la care au participat si personalitati cunoscute pentru studiile etnice sau de gen (Norma Alarcon, Chandra Talpade Mohanty, Bonnie Zimmermann sau Robyn Wiegman) au pus în evidenta acelasi spirit obligatoriu stangist. Feminismul capitalist este un non-sens, au clamat vorbitoarele cele mai vizibile. Nu s-a explicat daca feminismul comunist este sau nu este un non-sens. Chestiunea a ramas sa pluteasca doar suav în aer si în mintea mea cruda, probabil, si plina de întrebari est-europene. S-a tunat si s-a fulgerat în schimb contra capitalismului academic. Capitalismul academic este tendinta tot mai agresiva, chiar si în economia biruitoare americana, de a transforma studentul în client si universitatea în furnizor de servicii intelectuale. Este ceea ce pe meleaguri mioritice înseamna studentul cu taxa. Despre imposibilitatea unor structuri statale de aiurea de a sustine institutiile de educatie, deci, despre imposibilitatea de a evita capitalismul academic, alternativa fiind neplata salariilor si punerea sub semnul întrebarii a însasi institutiilor respective nu s-a vorbit. Probabil ca astfel de situatii specifice vor fi fost si ele considerate prea locale.

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 168

Sefe de program sau de catedra au cerut vigilenta sporita pentru ca prea e interesata Banca Mondiala de programe cu o componenta de gen. Nu cumva este aceasta ultima smecherie a capitalismului atotbiruitor?! De la înaltimea staturii obeze a unei vorbitoare platita la o foarte prestigioasa universitate americana într-o saptamana cu salariul meu pe un an scolar, astfel de angoase mi s-au parut indecente. La fel ca strigatele de Third World Women (femei din lumea a treia) ale unor doamne respectabile, candva odraslele unor familii din lumea mai putin favorizata a Americii, astazi universitare de mare renume platite cu sume respectabile pentru a-si juca în continuare rolul, si uitindu-se foarte grijulii la ceas, nu stiu prea bine de ce. Sa nu-si depaseasca timpul sau sa nu se oboseasca ele prea mult? E frumos ca nu au uitat de unde au pornit, dar mai reprezinta ele, cu adevarat, un punct de vedere autentic al acelor medii? Sau, nu cumva, sunt ele un punct de vedere mercantilizat si transformat într-un produs comestibil si menit a evita strepezirea dintilor sau … constiintelor din motive de angoase sociale, egalitariste? 

De subtilitatile riscurilor institutionalizarii programelor de women’s studies, un alt loc comun al discutiilor, plaiurile mioritice nu sunt lovite, cel putin nu pentru moment. Aceasta pentru ca institutionalizarea studiilor de gen este abia la început în Romania. Aceasta nu înseamna ca astfel de discutii mi-au parut nerelevante. Din contra, îmi pare ca beneficiind de experienta altora, am putea evita stadiul women’s studies (studii privind femeile) pentru a trece direct la stadiul gender studies (studii de gen) care presupune studierea problemelor atat ale femeilor cat si ale barbatilor, unele neputand fi rezolvate, conceptualizate cu succes fara celalalte.

O privire indiscreta în sectiunea dedicata femeilor de culoare ma avertizeaza ca: “White people are not admitted in this panel!” (“Albii nu sunt admisi în aceasta sectiune!”). Cu optimism debordant, consider chestiunea o gluma studenteasca de prost gust si trec voioasa mai departe, adica în alta sectiune. Noroc ca agapa universitara din seara cu pricina ma obliga sa-mi revizuiesc punctul de vedere. O asistenta de culoare ma avertizeaza bosumflata ca nimic nu s-a schimbat de douazeci de ani. Adica?! Intelectualele albe folosesc textele scriitoarelor de culoare. Subscriind la “grozavia” situatiei nu prea înteleg de ce intelectualele de culoare nu pot folosi textele scriitoarelor albe. Prejudecatile, retinerile, ghetoul continua sustinut acum de partea cealalta a aceleasi baricade de odinioara. Mai aflu în plus ca: “This city is too white” (“Acest oras e prea alb”). În fata nedumeririi mele ca, la Tucson, nici bastinasii americani nici mexicanii nu prea dau albeata aspectului stradal,

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 169

mi se explica cum ca era vorba strict despre cei de culoare … neagra.

Dar slava Domnului! simpozionul nu este doar un motiv de întristare. Chandra Talpade Mohanty dezvolta notiunea de “feminist literacy,” adica alfabetizarea feminista a femeilor, un fel de constientizare si creare a capacitatilor de actiune pentru pastrarea demnitatii si a respectului pentru propria persoana. Sectiunile “genul si handicapul” sau “femeile si filantropia” pun probleme deosebit de interesante. Este genul feminin un soi de handicap? Sunt femeile si barbatii suferind de o serie de handicapuri tratati diferentiat de societate? Exista o tendinta de a considera handicapul psihic la barbati mai degraba o problema cauzata de societate decat de organicitatea fiintei respective? Exista o tendinta de a considera handicapul psihic la femei mai degraba o problema cauzata de organicitatea fiintei respective decat de societate? În sfarsit, femeile filantroape m-au linistit privind succesul marxismului american. E posibil ca interesul agresiv al intelectualilor americani pentru marxism sa fie urmarea marginalizarii universitatii si a discursului academic în societatea de consum. Continuand traditia unor doamne Vanderbildt, de exemplu, care au acordat sprijin material sufragetelor inclusiv prin donatia unei case la New York - astazi sediul NOW (National Organization of Women) - femeile cu stare din America de astazi considera ca trebuie sa faca ceva practic pentru surorile lor mai putin norocoase. Donatiile se fac conform unor planuri si evaluari minutioase în care se are în vedere finalitatea sociala. Criticile marxiste sunt ascultate cu atentie si integrate în planurile de restructurare pana la limita maxima a suportabilitatii sistemului, dar cu convingerea ferma ca doar o piata puternica poate asigura un standard de viata corespunzator, precum si baza economica a pluripartitismului, a democratiei.   

Am plecat înapoi spre batrana Europa convinsa (a cata oara?) ca frustrarile, probabil mai mult ca momentele de comunicare, impun necesitatea unui discurs feminist, cultural propriu zonei noastre post-comuniste. Pe de alta parte nu putem uita greutatile practice de a impune acest discurs în conditiile în care ne pastram într-o pozitie de dependenta atat economica, dar si informationala. Capacitatea noastra de a ne face auzita vocea depinde fatal de capacitatea altora de a ne da mijloacele materiale pentru a ne face vocea auzita la simpozioane sau congrese. Si daca dialogul surzilor pare a domina aceasta lume în care cu cat comunicam mai mult, cu atat ne auzim mai putin, înapoi acasa abia astept sa am ragazul si distanta în apropiere de a cugeta asupra feminismelor romanesti în concertul celor internationale si în comparatie cu ele.

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 170

II

Înapoi, acasa

Exista un feminism romanesc contemporan? Cu siguranta, da. El înseamna atat un mare numar de organizatii NGO-uri, cat si o elita a feminismului situata, normal, la nivelul unor institute de cercetare, universitati. As spune chiar ca exista o anume tentatie a discursului de gen/a discursului feminist, tentatie evidenta în numarul mai mare de lucrari dedicate femeilor în literatura, arte, cultura, în general. Ca unele din aceste încercari nu se bazeaza pe o lectura teoretica adecvata, ca multe dintre ele se opresc doar la nivelul reprezentarii femeilor, a numarului si importantei personajelor feminine este o cu totul alta chestiune. As adauga apoi existenta acestui interes, nu doar în marile universitati, la Bucuresti, Cluj, Timisoara, centre, de obicei, amintite in literatura de specialitate, dar si la Iasi (prin contributia anglistei Odette Blumenfeld), la Brasov (prin activitatea Gabriellei Chefneux), sau în alte centre. As spune ca exista deja în feminismul romanesc contemporan zone de umbra sau zone de vizibilitate maxima care nu sunt fara legatura cu factori subiectivi, ori cu problema accesului la resurse pentru documentare si cercetare.

Are feminismul romanesc o istorie? Sau este el o creatie strict anilor post-1990, iesind el pur si imaculat, precum Atena din crestetul lui Zeus, în lumea de dupa 22 Decembrie 1989, caracterizata prin libertate de miscare, de documentare si de exprimare. Într-o mare masura, as spune ca exista tentatia acestei imaculari a istoriei feminismului romanesc prin obliterarea perioadei 1945-1989, fenomen complex si insuficient tratat înca. Problema istoricitatii discursului feminist este o chestiune vitala. Fara istorie nu exista prestigiu, fara prestigiu legitimarea e si mai dificila. Fara îndoiala, feminismul romanesc îsi poate asuma o serie de femei de seama din trecutul romanesc mai îndepartat, figuri nobiliare, doamne si domnite, Doamna Chiajna, Doamna Clara, mama lui Stefan sau Mihai Viteazul, figuri de autoritate construite adesea negativ daca au depasit prea mult un anume grad de vizibilitate si autonomie politica fata de sotii lor. Nu sunt istoric, deci, nu ma întind mai mult pe acest teritoriu.

În timpurile mai apropiate le avem pe Ana Ipatescu, Maria Rosetti, Maria Flechtenmacher, Sofia n. Cocea, casatorita Chrisoscoleu, Constanta Dunca-Schiau, Dora d’Istria, Calypso Botez, Sofia Nadejde, Smara-Smaranda Gheorghiu, Adela Xenopol, Eugenia de Reuss-Ianculescu, Alexandrina Cantacuzino, Maria Baiulescu. În mare masura, sunt necunoscute diligentele unor feministe sprijinite activ de Regina Maria pentru acordarea votului universal atat barbatilor cat si femeilor prin Constitutia din

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 171

1923, cerinta respinsa si considerata mult prea avansata pentru societatea romaneasca. Nu sunt cunoscute eforturile depuse de o serie de organizatii, sau personalitati din prima jumatate a secolului al XX-lea pentru ca femeile sa poata avea un cont la banca în nume personal, sa poata fi membre în consiliile de administratie ale unor întreprinderi, consortii industriale, sa imbratiseze orice meserie doresc, daca o doresc. De mentionat, în acest sens Eugenia Botez care face o trecere în revista a acestor eforturi.

Cu alte cuvinte, feministele de astazi au o istorie pe care sa se bazeze si care sa le încurajeze, as zice chiar. Ca aceasta istorie e în mare masura necunoscuta, ca de multe ori aceste personalitati au lucrat în izolare unele fata de altele, ca eforturile lor nu s-au constituit într-o traditie coerenta în care o generatie sa preia si sa continue eforturile celeilalte, ca asistam mai degraba la eterne începuturi, este o alta chestiune care, de fapt, nu e proprie doar feminismului romanesc, ci istoriei femeilor si istoriei emanciparii femeii, în general. A se vedea în acest sens argumentele aduse de istoricii Gerda Lerner si Karen Offen.

În acelasi timp, as remarca faptul ca majoritatea acestor personalitati au lasat articole, uitate, cele mai multe dintre ele, în revistele timpului. Istoricul Stefania Mihailescu face acum opera de pionierat reeditindu-le. Orientarea lor preponderenta a fost, într-un anume sens, decalata si istoric si geografic fata de Europa Occidentala si chiar fata de Statele Unite. În aceste tari, culturi avem femei scriitoare în secolul al XVIII-lea. În 1848 adunarea femeilor americane de la Seneca Falls adopta ca document o rescriere a constitutiei americane din perspectiva feminina. În aceeasi perioada, Elizabeth Cady Staton scrie o Biblie pentru femei. Toate aceste manifestari continua ideile liberale ale iluminismului  îmbogatindu-le, nuantandu-le cu o perspectiva de gen. Problematica acestor lucrari vizeaza cu prioritate argumentarea necesitatii accesului neîngradit al femeii la educatie si în viata politica, ceea ce este exact în spiritul celor doua mari feministe ale secolului al XVIII-lea: Mary Wollstonecraft si Olympe de Gouges [1] .

Cu exceptia lui Calypso Botez, feministele romance nu au reusit sa depaseasca un anume nivel pragmatic, o legare directa a articolelor, brosurilor lor de stringente realitati. Singura Calypso Botez a încercat o sinteza a problematicii feminismului, o sistematizare discursurilor feministe. Eforturile feministelor romance de la sfarsitul secolului al XIX-lea si de la începutul secolului al XX-lea îmi amintesc - si o spun cu afectiune dar în spiritul adevarului - de ziaristele engleze din secolul al XXVIII-lea (Charlotte Lennox, Eliza Haywood, Lady Mary Wortley Montague, Mary de la Rivière Manley) care au scos, neobosite, reviste, care au fost apoi

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 172

interzise, apoi au scos alte reviste scriind articole si articolase, brosuri si brosurele despre necesitatea educarii femeilor si a participarii lor la viata publica.

O alta chestiune care trebuie discutata este situarea feministelor romance fata de discursul nationalist. Pentru feministele romance ale acestei perioade sororitatea cedeaza în fata intereselor nationale. Problema feminina nu poate fi rezolvata decat în cadrul natiunilor puternice.

Exista apoi o anume retinere, jena de a trata feminismul ori emanciparea femeii în perioada comunista în Romania, situatie explicabila psihanalitic dar care nu e justificabila din punct de vedere stiintific. Se stie doar ce problematica este, de exemplu, discutarea literaturii romane în perioada respectiva. În orice caz, ocultarea acestei perioade sub eticheta “a fost dictatura si nu se poate vorbi de o emancipare reala a femeii” nu mi se pare o simplificare eficienta. Trebuie amintita politica de alfabetizare masiva de la începutul perioadei comuniste, politica de care au beneficiat, mai ales, femeile, caci în randul lor analfabetismul era mult mai raspîndit, apoi accesul larg al femeilor, mai ales, al celor sarace la educatie. Politica de emancipare a femeilor, asa heirupista cum a fost ea, a asigurat o vizibilitate politica nemaiîntîlnita pana atunci femeilor romance, chiar în conditiile în care puterea autentica era rezervata unui numar limitat de persoane aflate la varful ierarhiei politice. Pe de alta parte, dupa interzicerea avorturilor, femeia din Romania a fost supusa uneia dintre cele mai brutale, istoric vorbind, expropieri. I s-a expropriat propriul ei trup, controlul asupra vietii intime de catre stat prin nebunesti politici pro-nataliste. Toate aceste lumini si umbre trebuie analizate cu discernamantul si nuantele cuvenite.

Arhivele ar trebui scotocite, istoriile personale (jurnale, memorii, interviuri, scrisori, etc.) ale unor femei care au fost figuri marcante ale miscarii comuniste, ale regimului comunist ar trebui scrutate cu atentie pentru a se putea vedea exact, si nu impresionist, care a fost raportul dintre feminism (emanciparea femeii) si ideologia comunista. Figuri, precum Elena Filipescu-Filipovici, Ecaterina Arbore, Constanta Craciun, cred ca ar fi interesant de evaluat din acest punct de vedere. Ca sa nu mai vorbim de analiza cazurilor Ana Pauker, Elena Ceausescu, femei ajunse la cele mai înalte nivele ale puterii. Care a fost mecanismul promovarii lor? Exemplul, influenta, puterea sotului, partenerului, exclusiv? În ce masura opozitia fata de politica dictatoriala pe care ele au reprezentat-o si servit-o s-a altoit, fericit, pe inconfortul de mult mai veche sorginte patriarhala în a vedea o femeie în fruntea statului? Una dintre ele era si evreica, deci, straina, pe deasupra. Iar cealalta a fost suspectata

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 173

de origine tiganeasca, a se vedea presa de la începutul anului 1990.

Pe de alta parte, accesul larg la educatie si stiinta al femeilor a permis, în perioada respectiva, afirmarea unor personalitati de varf, precum Ana Aslan sau Raluca Ripan (singura femeie rector, cred, din istoria învatamantului superior romanesc). Cred ca evaluarea lor din punct de vedere feminist ar fi interesanta. Într-un interviu acordat Ecaterinei Oprescu, Ana Aslan marturiseste: “Daca m-as fi casatorit, nu as fi realizat atatea” (34). S-au marginit aceste femei ele la a fi niste fericite exceptii sau au sprijinit si alte femei sa acceada la acelasi înalt nivel profesional? Cum au resimtit renuntarea la conditia maternitatii? Chestiunea este cu atît mai actuala cu cat nici astazi nu as zice ca prea multe femei “mobileaza” fotoliile Academiei Romane, nici prea multe nu sunt membre în forurile de evaluare academica, acreditare a titlurilor si diplomelor.

A mai existat apoi si un feminism neînregimentat politic în Romania comunista, pe nedrept de putin amintit azi. Ma refer la figura de mare rafinament intelectual a Ecaterinei Oproiu, traducatoare de literatura feminista franceza, autoarea unei carti de interviuri cu femeile, adevarata panorama netrunchiata a conditiei feminine în anii 1970 si autoarea unei superbe carti a fetelor, contributie romaneasca la o problematica înca putin cercetata: girlhood (conditia fetelor).

Fara îndoiala, libertatea de exprimare si documentare de dupa 1990 a influentat discursul feminist romanesc, asa cum l-a influentat si pe cel din tarile foste comuniste, în general. Printre putinele încercari de evaluare a feminismului est-european se numara articolul Dasei Duhacek din A Companion to Feminist Philosophy a carei concluzie este: “If this overview is more inclined to open up problems, it is because it portrays the picture, or an incomplete mosaic, of Eastern feminist philosophy. Every aspect of the very existence of this philosophy and its existence is a process, an unfolding which is central not only to itself but to feminist philosophy as a whole. Given that philosopy is at its best where it provokes and disturbs rather than settles, I consider the question to be more important than the answers” (p. 135).

Cu alte cuvinte, filosofia feminista est-europeana mai degraba pune întrebari decat reuseste sa le dea un raspuns.

Discursul feminist romanesc la randul sau mai degraba încearca sa recupereze un deficit al cunoasterii conditiei reale a femeii. Se fac studii extrem de solide în acest sens (Otilia Dragomir, Laura Grünberg, Adriana Baban, sau Enikö Magyari-Vincze). În mult mai mica masura reuseste feminismul romanesc si est-european sa

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 174

si fundamenteze niste instrumente teoretice (notiuni, eventual metode) pentru întelegerea fie a conditiei femeii în general sau, pentru întelegerea realitatilor de gen din zona post-comunista. Nimic similar cu notiunile impuse deja de exponente ale altor feminisme pozitionate si ele diferit fata de feminismul occidental. Ma gandesc la notiunea de womanist dezvoltata de Alice Walker, la teoria subalternului dezvoltata de Gyatri Spivak, la privirea critica asupra esentialismului feminismului occidental aruncata de Chandra Talpade Mohanty în Under Western Eyes, sau de Chela Sandoval [2] .

Aproape nimic din aceasta bogatie - si de ce sa nu o spunem - rafinament teoretic si metodologic în feminismul est-european. Printre foarte putinele exceptii se numara Mihaela Miroiu cu notiunea ei de convenabilitate [3] , sarboaica Marina Blagoevici cu notiunea de petty matriarchy (marunta matriarhie) [4] , sau sarboaica Branka Arsic care încearca sa citeasca trupul feminin ca o biblioteca, într-un discurs post-modern extrem de rafinat în romanul ei Dictionary aparut in 1995. “Library is the scene of history. Library is, like the female body, a stage on which wars, victories and losses, loves, betrayals and deaths simultaneously take place. Library is like a female body, a stage on which all the languages are spoken and all the writing are written at the same time. Library is like the female body, a stage of eternally unsatisfied desires and irretrievably lost chances” (apud Jaggar si Young, p. 135).

Cred ca maturizarea teoretica a feminismului est-european ar necesita urmarirea traseului feminismelor marginale de tipul Black feminism, post-colonial feminism. Apartenenta noastra la Europa nu impieteaza asupra unor astfel de strategii. Europa nu este ceva monolitic si identic de la Atlantic spre Est. Istoric si cultural exista o serie de puncte comune între post-colonialitate si Europa de Est. As sugera înlocuirea termenului colonial cu cel imperial (respectiv, înlocuirea termenului de post-colonialitate cu cel de post-imperialitate), pentru cei care obiecteaza ca noi nu am fost în situatia unei colonii politice. Din contra, starea de post-imperialitate a mai existat în istoria noastra, ea nu e de actualitate doar în raport cu nu destul de recentul defunct, din punct de vedere istoric, imperiul Sovietic. As caracteriza aceasta conditie prin dependenta fata de un centru, prin tensiunea dintre centru si periferie ca sursa de complexe de inferioritate sau de energie, prin obsesia ramînerii în urma, prin imitatia centrului si rezultatul ei hibridizarea (c.f. Homi Bhabha), sau modelele de substitutie (c.f. Virgil Nemoianu) [5] , modernizarea incompleta, zbateri între atractii europene integratoare, simultaneiste si miscari protectioniste de salvare a specificului national, ambiguitatea culturala [6] ,

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 175

incompleta orientalizare, ignorarea vecinilor sub raport cultural, ignorarea limbilor vorbite în zona, precum si a culturilor respective în favoarea modelelor venite din centrele de prestigiu ale Europei Occidentale.

Cred ca aceste realitati nu pot fi neglijate de discursul feminist.

Îmi pare deci feminismul romanesc trebuie, totusi, sa abordeze propria sa problematica tinand cont de contextul nostru cultural specific.

1)      Feminismul este un discurs importat, dar necesar, care trebuie sa îsi adapteze tonul si stilul realitatilor noastre. As face o paralela cu bonjuristii secolului al XIX-lea. Feministele romance sunt generatia lui how-do-you-do, toate familiarizandu-se cu discursul feminist în urma unor stagii în SUA. Progresele de dupa 1990 – cresterea treptata a numarului femeilor din guvern, acceptarea femeilor în armata dupa 1990 ca militari de cariera, schimbarea legislatiei prin recunoasterea existentei unor infractiuni de gen: hartuirea sexuala, violul domestic, violenta domestica, scoaterea homosexualitatii din codul penal – toate au venit ca urmare a unor influente externe;

2)      situarea discursului si a problematicii feministe în contextul comunist si post-comunist, imposibil de eludat. Discursul egalitarist comunist a dus la supralicitarea diferentelor, ceea ce poate justifica inegalitatea dintre sexe. A propos de aceasta se cuvine luata în considerare constructia diferita a spatiului public si privat fata de Europa Occidentala. La noi, spatiul privat a fost un spatiu de refugiu fata de patriarhul suprem, statul comunist, dar în interiorul lui s-a pastrat ierarhia barbat – femeie.

3)      importanta influentei religioase, mai ales în mediul rural unde nu exista practic alta oferta culturala decat cea a televizorului. Singura încercare serioasa de a stabili un dialog între biserica si feminism este lucrarea Ancai Manolache – Femeile în Biserica lui Cristos;

4)      importanta mediului rural – 55 % din populatia Romaniei traieste la sat, mediu în care traditiile patriarhale sunt extrem de puternice si în care se considera ca este este normal ca femeia sa sufere mai mult decat barbatul si în care notiunea de violenta domestica începe doar de la o bataie zdravana si repetata;

5)      feminismul romanesc si est–european trebuie sa abordeze si problemele unor grupuri de femei minoritare delimitand centrul de margine în interiorul societatii romanesti, dezbatand relatia dintre feminism si nationalism:

-         conditia femeilor imigrante în cadrul noilor minoritati etnice (arabi, chinezi, etc.) rezultat al globalizarii;

-         conditia femeilor rome. De mentionat ca nu avem în discursul teoretic romanesc un discurs teoretic despre rasa, dar cred ca avem o problema rasiala care seamana mult cu cea a negrilor din SUA;

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 176

6)      abordarea spatiilor si discursurilor misogine din cultura romaneasca asupra carora pastram o tacere respectuoasa. Un “bun” exemplu în acest sens este Cioran, pentru care femeia este mundanul, materialul de care barbatul filozof are nevoie pentru amuzament si descarcare. În acest context e necesara si cunoasterea momentelor de dialog, de raspuns, talking back ale feministelor romance la misoginismul filozofic sau cultural. Un exemplu interesant în acest sens este articolul Sofiei Nadejde aparut în Contemporanul  în 1888: “Raspuns d-lui Maiorescu în chestia creierului la femei”. Marele critic considera ca doar la popoarele “primitive” creierul este egal la femei si la barbati. Pe masura ce popoarele se civilizeaza creierul la barbati se mareste caci ei singuri trebuie sa faca fata provocarilor civilizatiei. Tot în acest context e interesant de semnalat timiditatea femeilor care practica exercitiul critic. De exemplu, în cartea sa dedicata prozatoarelor romance Liana Cozea se scuza ca trebuie sa polemizeze cu divinul critic. Despre ce este vorba? Dupa omiterea celei mai talentate scriitoare din secolul al XIX-lea, ne referim la Iulia Hasdeu, în timp ce alte amatoare gratioase precum Matilda Cugler Poni sunt bine merci prezente si chiar complimentate (nu excesiv, însa), criticul este iritat de-a binelea cand trebuie sa scrie despre scriitoare de mare talent, precum Hortensia Papadat-Bengescu sau Henriette Yvonne Stahl. Ne marginim a da doua citate relevante: “Literatura sa [a Hortensei Papadat-Bengescu], chiar aceasta din urma, pretinsa obiectiva, e o literatura fundamental feminina, fara nici o scapare din din cercul închis al conditiei sexuale, lipsita întai de toate de interes pentru ideile generale, pentru finalitatile îndepartate ale universului, pentru simboluri si pentru problema mortii cosmice” (738). Sau: “Literatura Henriettei Stahl este feminina întrucat se sprijina în mod discret pe problema fericirii femeii“ (742). Daca si Madame Bovary sau Anna Karenina sunt sau nu curat romane feminine, nu stim pentru ca marele nu îsi extinde demonstratia, dar nici Liana Cozea nu îndrazneste a pune punctul pe  i. Nu este vorba aici, în opinia noastra, de o  diminuare a lui Calinescu, ci de o mai justa situare si întelegere a sa si de recunoasterea spatiilor misogine din literatura si cultura romana.

*

În consecinta, cred ca este cazul si momentul ca feminismul romanesc contemporan sa îsi gaseasca propria sa “voce” conceptuala teoretica, pentru a fi cat mai convingator si pentru a permite femeilor din Romania sa se regaseasca în el. Cred ca suntem în momentul cand ar trebui adoptata o strategie de tipul: This bridge Called My Back [7] sau Sister Outsider [8] . Aceste titluri oximoronice indica atat constiinta unei miscari internationale feministe, miscari internationale

JSRI • No.6 /Winter 2003 p. 177

de femei, cat si necesitatea gasirii acelui timbru unic si specific, a acelor unelte teoretice specifice realitatilor noastre. Acesta cred ca este drumul de urmat pentru feminismul romanesc la ora actuala.

Referinte:

Calinescu, George. Istoria literaturii romane de la origine pana în prezent. Bucuresti: Minerva, 1985.

Cozea, Liana. Prozatoare ale literaturii romane. Oradea: Biblioteca revistei “Familia”, 1994.

Jaggar, Alison M. si Iris Marion Young (ed.). A Companion to Feminist Philosophy. Malden: Blackwell, 1998.

Miroiu, Mihaela. Convenio: despre natura, femei si morala. Iasi: Polirom, 2002.

Oproiu, Ecaterina. 3x8 plus infinitul. Bucuresti: Eminescu, 1975.

Note: